Peru, Brazilia, Argentina - Multumesc, Obrigado, Gracias Andrei Dabija

I-am multumit in limba materna Peruului pentru ca ai fost cel mai aproape de sufletul meu si m-am simtit, uneori, ca acasa. Obrigado, Brasil, pentru ca m-ai facut sa imi doresc ca acolo sa fie "acasa" pentru mine! Gracias, Argentina, din respect pentru toti norocosii care sunt aici ca acasa! 

Mi-am dorit mult sa ajung in aceste locuri si nu mi-au fost inselate asteptarile. Pe tot parcursul calatoriei, nu am fost o clipa dezamagit si, cu fiecare loc nou pe care il descopeream, imi doream tot mai mult sa nu se termine vreodata acest sirag frumos de perle prins la gatul frumoasei doamne, America de Sud. Am inceput aventura in Lima impreuna cu noua persoane minunate cu care am cucerit, la fel ca spaniolii, obiectiv cu obiectiv. Ca oras, Lima este un contrast placut de antic, vechi, traditional, nou si foarte nou. Cel mai mult mi-a placut zona Miraflores cu florile superbe, parcurile inverzite si privelistea superba de la inaltimea falezei. Desigur, nu au lipsit obiectivele clasice ca Plaza de Armas, Catedrala sau Palatul Prezidential, toate trasnformari ale vechilor structuri de dinaintea conquistei. Nu poti opri gandul ca aceleasi blocuri de piatra care acum servesc drept biserica, odata formau o piramida sau un templu. Tot in Lima, am facut cunostinta cu gustul minunat al unui "cevice" bine facut si bine servit la restaurantul Punto Azul. E de neratat acest fel traditional, un peste proaspat marinat si asezonat parca spre deliciul papilelor gustative europene. Dupa o masa imbelsugata, o vizita la muzeul Larco Herrera ne-a teleportat in dimensiunea culturilor precolumbiene, care au prosperat pana la venirea spaniolilor. 

In Peru, am mai descoperit albastrul absolut al cerului senin deasupra lacului Titicaca, insulele artificiale ale populatiei Uros si originalitatea cu care isi astern sub picioare pamantul artificial sustinut de radacinile de totora plutitoare, plus autenticitatea cu care isi mediaza conflictele cu vecinii: cand cineva se supara, isi taie bucata de insula si se muta plutind spre alti vecini mai binevoitori. Desi zona este foarte turistica, daca esti atent la detalii, te poti transpune in ciudatul mod in care acesti oameni isi duc existenta. Tot la capitolul autentic pot trece si vizitarea Insulei Taquile. Un pranz servit in decor traditional cu vederea spectaculoasa a lacului si a muntilor Anzi iti mai prelungesc parca un pic viata. Daca mai esti si norocos sa prinzi o ceremonie de schimbare a autoritatilor locale de pe insula, poti intelege mai bine cum se desfasoara lucrurile in acest coltisor linistit de lume. Cu siguranta, nu am sarit din lac in put cand am parasit Titicaca pentru Cuzco. De mentionat aici ca lacul era totusi la 3800 de metri si la Cuzco coboram la aproximativ 3400. Desi am fost avertizati, nu am avut probleme cu raul de altitudine. Am contracarat, cand am putut, cu diverse bauturi, printre care si vestitul ceai de coca. Cuzco a fost o surpriza placuta, am perceput orasul ca o inima inca vie a Imperiului Inca, pulsand la indemnurile razboinicului rege Pachacuteq, care sustine parca lupta pentru dreptate. Nu ar trebui ratata aici o plimbare pe timp de noapte, la o ora rezonabila, bineinteles. Efectul plimbarii pe stradutele inguste si arhitectura perfecta care inca e in picioare de atata timp vor crea sentimentul ca, din moment in moment, isi va face aparitia Francisco Pizzaro cu a lui civilizatie. 

Bineinteles, partea cea mai lunga a povestii ar trebui rezervata capitolului Machu Picchu conform asteptarilor. Tot legat de astepari, cred ca aici e cheia acestei minuni. Ar fi ideal daca ar reusi cineva sa nu isi creeze asteptari si sa traiasca acelasi efect pe care l-a trait Hiram Bingham cand a dat peste aceasta bijuterie. Despre Machu Picchu au curs randuri si randuri. Sunt multe supozitii, multe teorii, unele dovedite, altele nu, multe viziuni, argumente si inca si mai multe mistere. Mistic! Magnific! Minunat! Cred ca asa s-ar descrie cel mai bine cetatea ascunsa a incasilor. In orice caz, pentru mine, Machu Picchu ramane un loc mic de pe aceasta planeta mare, un loc care mi-as dori sa ramana enigmatic in continuare, sa il pot redescoperi de fiecare data cand imi va reveni in gand. 

Dupa misterul Machu Picchu, am continuat povestea cu Buenos Aires, un oras superb, unde m-as stabili cu placere imediat cum mi s-ar ivi ocazia. E atat de aproape de stilul cu care sunt obisnuiti europenii, atat de cosmopolit si de vibrant incat imi doream sa nu mai plec de acolo. A nu se rata aici o cina cu tango show la Esquina Carlos Gardel. Desi initial poate parea ceva foarte comercial, experienta este una autentica. Chiar daca initial am ezitat, plimbarea prin cimitirul in care e inmormantata Evita Peron este chiar ceva de facut in Buenos Aires. Orasul te indeamna practic la explorare pe cont propriu si fara ajutor motorizat. Parcurile, cladirile, arhitectura, oamenii, totul te atrage spre explorare. Dupa plimbarile relaxante si aerul curat, nimic nu poate pica mai bine ca un pranz cu totul inclus la restaurantul Gourmet Porteno, un adevarat desfat culinar. 

Desi mi-ar fi placut sa mai zabovesc in Buenos Aires, am facut saltul spre urmatoarea minune a lumii, inclusa in traseul nostru: Cascadele Iguazu. Nu pot descrie in cuvinte frumusetea acestor cascade, dar, cu siguranta, pot scrie urmatoarea recomandare pe care si eu am urmat-o la randul meu: pentru o experienta completa, este obligatorie excursia optionala cu barca rapida care are si dus sub cascada inclus. Aici, imi pare si acum rau ca nu am incercat si plimbarea cu elicopterul. Sunt lucruri care trebuie facute exact atunci cand ai ocazia, indiferent de costul care poate parea mai piperat. Cu siguranta, imaginea cascadelor de acolo, de sus, ar fi fost o investitie pe viata. 

Dupa minunatele cascade, am ajuns la ceea ce a reprezentat pentru mine cireasa de pe tort: Rio de Janeiro. A fost primul oras care m-a facut sa-mi doresc sa invat o limba straina in trei zile. Portugheza suna atat de bine acolo, orasul era atat de perfect, relaxarea se vedea pe fetele oamenilor, prin bucuria vietii pe care o exprimau, nu lipsea nimic acestui loc, totul era exact cum mi-am imaginat. Sunt multe de facut in Rio, poate prea multe pentru cineva care doar viziteaza aceste locuri. Dupa relaxarea pe care ti-o poate oferi plaja si oceanul, plictiseala nu isi poate gasi loc intr-un oras vibrant non-stop, unde viata de noapte este ceva prea natural, gustata de toate categoriile de varsta, atat de localnici, cat si de turisti. Statuia lui Iisus de pe muntele Corcovado este simbolul binecunoscut al acestui oras, insa privelistea de la fata locului este cu mult peste ce poate oferi o poza, vedere sau wallpaper. La fel si transferul cu telecabina intre capatinile de zahar sau Pao de Azucar - cum ii spun ei, este ceva ce trebuie trait, si nu citit! Cocotati la 400 de metri deasupra orasului, privelistea este de vis! 

De vis a ramas si experienta mea in America de Sud si, oricand am ocazia, inca visez cu ochii deschisi la tot ce am vazut si am trait, pastrand o mica parte din gand si pentru ce as mai vrea sa vad si sa traiesc in aceasta parte a lumii, atat de draga mie. 

Multumesc! Obrigado! Gracias!